
Sursa Bistrita Business – Bistrițenii de la FAR FOUNDATION construiesc muzeul de 22 mil. euro de lângă Cluj-Napoca
Bistrițenii de la FAR FOUNDATION au câștigat licitația pentru construirea în Florești (lângă Cluj-Napoca) a primului muzeu realizat de la zero în Transilvania în ultimii 100 de ani. Valoarea contractului semnat pentru Galeria Istorică a Transilvaniei este de 109,7 milioane lei (cca. 22 mil. euro).
Durata de implementare a proiectului, finanțat prin PNRR, este de 24 de luni. Potrivit Studiului de fezabilitate, FAR FOUNDATION va ridica o clădire S+P+1E, cu o suprafață construită de 3.863,1 mp și o arie desfășurată totală de 11.127,52 mp. Construcția va fi realizată pe un teren de 15.583 mp, localizat în apropiere de Cartierul ANL “Cetatea Fetei”, din Florești.
Recent, compania a depus o ofertă și pentru extinderea cu o nouă clădire a Spitalului Municipal Sebeș, lucrare estimată la 234 mil. lei (cca. 47 mil. euro) și participă (ca membru al unei asocieri) în licitația pentru realizarea Pavilionului Municipal Bacău (și integrarea acestuia în ansamblul medical al Spitalului Județean de Urgență Bacău), proiect evaluat la la 212 mil. lei (peste 42 mil. euro).
FAR FOUNDATION, deținută de antreprenorul Alexandru Farcaș, a avut afaceri de 103 mil. lei în 2023, cu 155 de angajați, potrivit Ministerului Finanțelor. Datele pentru 2024 încă nu sunt disponibile.
Related Posts
Sursa Ziarul Financiar – ZF Investiţi în România! Alexandru Farcaş, FAR Foundation: Anul acesta am investit în jur de 3 mil. euro pentru un sistem de reciclare in situ, panouri solare pentru autoconsum şi o staţie de betoane
♦ Compania ţinteşte afaceri de 110-120 mil. lei în 2023, comparativ cu aproape 71 mil. lei…
Sursa Bistrita Business – FAR Foundation merge în Harghita să reabiliteze un drum județean cu 131 mil. lei
Constructorul bistrițean FAR Foundation, companie de ținută de Alexandru Farcaș, va reabilita drumul județean 137…
Sursa Bistriteanul – O firmă din Feldru vrea să transforme în asfalt numai-bun de folosit deșeurile rezultate în urma modernizării drumurilor
O firmă din Feldru a primit okey-ul Agenției pentru Protecția Mediului pentru a dezvolta o…
Un nou drum din Bistrița-Năsăud a fost modernizat (FOTO)
Un nou drum din Bistrița-Năsăud a fost recepționat astăzi, după modernizare. Este vorba de drumul…

